Acordurile de la Belovezha: Dizolvarea pașnică a Uniunii Sovietice

Publicat pe 20 August 2025

Paul Ionescu

Din colecția Istorie universală

Romania

2025

Acordurile de la Belovezha

Până la sfârșitul anilor 1980, Uniunea Sovietică se confrunta cu stagnare economică severă și tulburări politice. Mihail Gorbaciov a introdus reformele — glasnost (transparență) și perestroika (restructurare) — dar, în loc să stabilizeze sistemul, acestea au declanșat cereri de independență în rândul republicilor sovietice.

Eșecul loviturii de stat din august 1991 organizate de conservatorii de la Moscova a slăbit și mai mult autoritatea centrală. Lovitura de stat a discreditat Partidul Comunist și a accelerat mișcările de independență în mai multe republici, în special Ucraina și statele baltice. Până la sfârșitul anului 1991, URSS era doar un cadru gol — republicile funcționau deja independent.

La 1 decembrie 1991, Ucraina a organizat un referendum pentru independență. Peste 90% dintre alegători au susținut secesiunea de la URSS, inclusiv majorități în regiunile vorbitoare de limbă rusă precum Crimeea și Donbas. Acest rezultat a făcut imposibilă continuarea Uniunii Sovietice: fără Ucraina, a doua republică ca mărime, uniunea nu mai era viabilă.

Câteva zile mai târziu, liderii Rusiei (Boris Elțîn), Ucrainei (Leonid Kravciuk) și Belarusului (Stanislav Șușkevici) s-au întâlnit în secret într-un conac de vânătoare din Belovezhskaya Pushcha, o pădure din Belarus. Acolo, au semnat Acordurile de la Belovezha, intitulate oficial Acordul de Înființare a Comunității Statelor Independente (CSI).

Prevederi principale:

Au declarat că Uniunea Sovietică „a încetat să existe” ca entitate geopolitică și juridică.

Au creat în locul ei Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Au garantat:

Drepturi și libertăți egale pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate sau statut.

Protecția minorităților etnice, lingvistice și culturale.

Respectarea integrității teritoriale și libertatea de mișcare.

Au promis cooperare în domeniul apărării și securității, inclusiv un „spațiu militar și strategic comun” cu „forțe armate unite”.

Semnarea acestui acord a reprezentat o repudiere directă a autorității lui Gorbaciov. El rămânea președintele URSS, dar fusese ocolit complet.

10 decembrie 1991: Parlamentul Ucrainei și Sovietul Suprem al Belarusului au ratificat acordurile.

12 decembrie 1991: Sovietul Suprem al Rusiei a ratificat acordul și a mers mai departe:

A declarat nul și neavenit Tratatul de Uniune din 1922, care crease URSS.

Și-a rechemat deputații din legislativul Uniunii Sovietice.

Aceste acțiuni au desființat fundamentul juridic al URSS. Gorbaciov a condamnat acordurile ca fiind neconstituționale, insistând că doar un proces care să implice toate republicile putea dizolva Uniunea. Totuși, în practică, autoritatea lui abia mai depășea zidurile Kremlinului, iar republicile își afirmau deja independența.

Pentru a obține o legitimitate mai largă, a avut loc o nouă întâlnire la Almatî, în Kazahstan. La 21 decembrie 1991, liderii a 11 republici (toate, cu excepția Georgiei și a statelor baltice) au semnat Protocolul de la Alma-Ata:

Au reafirmat Acordurile de la Belovezha.

Au extins formal CSI, incluzând Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Au confirmat sfârșitul Uniunii Sovietice.

Cu sprijinul a 11 din cele 12 republici, URSS a încetat să mai existe ca entitate politică funcțională.

25 decembrie 1991: Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al URSS printr-un discurs televizat, recunoscând sfârșitul uniunii. În aceeași seară, steagul sovietic a fost coborât de pe Kremlin pentru ultima dată și înlocuit cu tricolorul rus.

26 decembrie 1991: Camera superioară a Uniunii Sovietice, Sovietul Republicilor, a votat formal dizolvarea sa și a URSS. Acesta a fost actul juridic final care a pus capăt statului sovietic.

Rusia a preluat fără opoziție locul permanent al Uniunii Sovietice în Consiliul de Securitate al ONU.

CSI a apărut ca un cadru lax de cooperare, dar a rămas slab și adesea ineficient.

Ucraina, deși stat fondator, nu a semnat Carta CSI (1993) și, prin urmare, nu a fost membru cu drepturi depline.

Pentru milioane de oameni din fostul spațiu sovietic, dizolvarea a fost atât un moment de eliberare (independență, democrație, autodeterminare), cât și o perioadă de greutăți (prăbușire economică, inflație, instabilitate).

Istoricii consideră în general că Acordurile de la Belovezha au fost actul politic decisiv care a pus capăt Uniunii Sovietice. Demisia lui Gorbaciov și coborârea steagului sovietic au reprezentat pași simbolici finali, dar Belovezha a fost momentul în care URSS a încetat să mai existe, atât juridic, cât și politic. Remarcabil este faptul că un imperiu s-a dizolvat nu prin război, ci în mare parte prin semnături pe hârtie.

Acordurile de la Belovezha (8 decembrie 1991) au fost o întâlnire secretă între Rusia, Ucraina și Belarus care a declarat dizolvarea URSS. Rapid ratificate și extinse prin Protocolul de la Alma-Ata, acordurile au dus la demisia lui Gorbaciov și la dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice în câteva săptămâni — punând capăt pașnic URSS, deși nu fără consecințe de durată.

„Cred că asta ar fi mirosit a război civil. Ar fi fost periculos să faci așa ceva pentru a păstra puterea, în loc să folosești metode democratice. Eu am procedat altfel — am renunțat la putere. Am demisionat pentru a evita vărsarea de sânge.”

Gorbaciov explică de ce a ales să nu-i aresteze pe semnatarii Acordurilor de la Belovezha (Elțîn, Șușkevici și Kravciuk), subliniind angajamentul său față de o rezolvare pașnică și nu prin conflict violent.

Citat din interviul realizat de agenția de știri rusă TASS cu Mihail Gorbaciov în decembrie 2016. Acest interviu a marcat cea de-a 25-a aniversare a dizolvării Uniunii Sovietice și i-a oferit lui Gorbaciov ocazia să reflecteze asupra evenimentelor care au condus la prăbușirea URSS.