'Albotina – Necropolă Regală' de Dr. Ivo Gheorghiev

Publicat pe 20 august 2025

Albotina – Necropolă Regală

Dr. Ivo Gheorghiev

Din colecția Legende Românești

Romania

2025

Albotina

Albotina este toponimul zonei pitorești situate  lângă râul Topolniţa, la circa 25 de kilometri de Vidin,  între localităţile Rabrovo și Gradeţ. După izvorul Hai duc Cișmea, mergând spre satul Rabrovo și trecând  printre munţi de înălţime medie, acoperiţi cu păduri  seculare, la circa 5-7 kilometri, se deschide o poiană de  formă ovală, prelungită pe direcţia est-vest și pe cursul apei râului Topolniţa. Aflat aproape în centrul simetric  al elipsei, curge un izvor abundent, zidit cu piatră. Asupra izvorului, la câţiva metri se vede un orificiu de formă dreptunghiulară, cioplit în stâncă de calcar, înconjurat de multă vegetaţie și la rândul său este însoţit de alte grote aflate în vecinătate. Această regiune este denumită „Mănăstirea Albotina”.

Mănăstirea rupestră Albotina, cum am văzut  mai sus, se află într-un loc extrem de frumos și datează  de secole, rămasă în memoria populaţiei românești  drept „mănăstirea noastră”. Despre ea vorbește profesoara de istorie și cercetătoarea Arhivelor Otomane de  la Istanbul – Dușanka Boianici-Lucaci – în tratatul său 'Vidin și Sangeacul de la Vidin în secolele 14-15', sub  denumirea de „Altovin”, fiind parte din nahia Krivina.

2 Душанка Боянич-Лукач, Видин и Видинският санджак  през 15-16 век: Документи от архивите на Цариград и  Анкара, София, în ,,Наука и изкуство”, 1975. „Nahie” este o unitate administrativ-teritorială în Imperiul Otoman. În  aceasta intră aproximativ 10 sate, grupate în jurul unui sat mai mare.

Mai târziu, între 1975-1977, unul dintre marii arheologi medieviști ai Bulgariei din acea perioadă – Vălo Vălov – desfășoară cercetări la faţa locului cu  echipa sa de specialiști. De prima dată d-l Vălov des crie așezare concretă a mănăstirii și mormintelor din jur, săpate în stânca terasei superioare. El face o amănunţită descriere a cavităţilor de pe terasa de stâncă, însă continuă și cu săpături arheologice jos la poalele  mănăstirii, unde descoperă mai multe morminte.

Din scrierile lui Vălov, reiese că mănăstirea este  o necropolă împărţită în două. În prima parte sunt în mormântări pe terasa superioară - în stâncă, adică morminte cioplite în piatră, toate orientate după rit creștinesc, așezate haotic dar păstrând direcţia: capul  la vest, picioarele la est. A doua mare parte este formată din cei îngropaţi la poalele mănăstirii. La câţiva  metri în dreapta izvorului, formând o a doua terasă cu morminte, dar cei din acest rând sunt înmormântaţi în pământ, tot după rit creștinesc. Aici este locul să menţionăm faptul că lumea în vârstă din satul Rabrovo povestea cum sus la Albotina, în mormintele cioplite, au fost locurile de veci a celor care erau de os domnesc sau mari boieri, dar jos erau înmormântaţi, în pământ, oamenii de rând. (Moșu Stan alu Mâţu din satul  Rabrovo, 88 de ani).

Arheologul Vălo Vălov, în concluziile sale privind cercetările de la Mănăstirea Albotina,  ne spune că:
„ ... Ceea ce face ca această cea mai vestică și  cea mai îndepărtată mănăstire stâncoasă să rămână până acum neegalată în pământurile noastre este numărul mare de morminte săpate pe teritoriul său. Nici una dintre mănăstiri le stâncoase menționate mai sus nu are o sacralitate atât de  puternic exprimată. Ar putea fi numită și o necropolă cioplită  în stâncă. În această privință, doar necropola cu cele 14 morminte de pe panta de sub partea vestică a cetății Venchan din platoul Provadia poate fi comparată cu ea. Această caracteristică indică faptul că mănăstirea a fost probabil obiectul protecției și atenției aristocrației laice din centrul feudal Bdin. Nu am reușit să obținem date de teren pentru datarea obiectului. Definiția anterioară bazată pe picturile murale și stilul lor, că mănăstirea aparține perioadei XII-XIV, nu schimbă în niciun fel poziția general acceptată pentru acest tip de monumente. Teritoriul feudal al Vidinului medieval a fost factor militar și politic puternic pe tot parcursul Evului Mediu bulgar. Ridicarea sa în a doua jumătate a secolului XIII și începutul secolului XIV a dus la înălțarea sa ca regat independent în 1371. Astfel, se creează condițiile pentru ma nifestări culturale și religioase, cum ar fi școala de copiști de  la Bdin și ramura puternică a mișcării isihaste cu Romil de  Bâdin. Este firesc să presupunem, în actualul stadiu al cu noștințelor despre regiune și epocă, că Mănăstirea Albotina  este una dintre materializările vieții culturale ale Bdinului.”

Marele număr de morminte cioplite în platoul superior sunt nu numai descrise cu precizie dar aici de prima dată avem o schiţă a întregului platou de sus, făcută de către M. Lilova, în Scară 1:100, planșa numărul 4 din studiul citat al d-lui Vălov.

Mormintele se află în podelele mai multor încăperi cioplite în stânca calcaroasă, precum și în afara  lor. Încăperile I și III sunt cele mai mari încăperi ca dimensiune, care sunt descrise ca: încăperea III – trapeza și încăperea I – sanctuarul. Este de remarcat faptul că în încăperile II și III nu există morminte cioplite. Încăperea III are o formă ovală și deasupra ei, tot în stânca de natură moale, este cioplită și grota de formă dreptunghiulară vizibilă din drum, în care ședea călugărul isihast si neîncetat rostea rugăciunea lui Isus. În faţa acestei încăperi sunt morminte, în jur de 10, dar nu și în interior.

Mai interesantă este sala cea mai mare - care se vede și după schemă – sala numărul I. Aceasta este sanctuarul propriu zis.

„Biserica este săpată în partea cea mai interioară a masivului de piatră, la 14 m de marginea nord-vestică a complexului și la 25 m de marginea sud-estică. Partea sudică și sud-vestică a bisericii sunt complet distruse. Sunt bine păstrate partea nordică, centrală și o parte din partea sud estică. Pardoseala este săpată cu 0,75 m mai adânc decât nivelul celorlalte încăperi, situate de-a lungul celor două laturi menționate. Numai pe latura sudică terasa este la același nivel cu pardoseala bisericii, dar aceasta este rezultatul unor intervenții ulterioare.

Biserica este orientată corect pe direcțiile cardinale de la vest la est. Planul reprezintă o sală cu trei nave, a cărei compartimentare este acum evidențiată în principal în partea altarului prin cele trei abside inegale ca lățime, dar cu aceeași adâncime. Spațiul interior a fost împărțit în trei părți prin stâlpi dreptunghiulari. Acum, aceștia sunt complet dispăruți și numai pe latura de trecere a bolții sculptate se văd urmele a doi stâlpi sparți 0,20 m; adânc.  0,25 m; lăț. 1,20—1,60 m. Prin ele se intra direct în partea  centrală — naosul, iar de o parte și de alta sunt navele. Cea nordică este mai bine păstrată. Are o lungime de 3,85 m și o lățime aproximativă de 1,70 m. În peretele său nordic sunt formate două nișe arcuite, asemănătoare unor stâlpi. Una începe la 0,50 m de la nord-Colțul de vest și are dimensiuni: lățime 1,65 m; adâncime 1,00 m. Cealaltă este la 0,50 m est de ea și are o lățime de 0,85 m și o adâncime de 0,75 m. Înălțimea celor două nișe este aceeași - 2,35 m. Pe partea estică, nava se termină cu un spațiu îngust preabsidial, corespun zător lățimii nișei mai mici - 0,85 m. Absida este complet deschisă către navă și este puțin mai largă decât aceasta. Ca formă, reprezintă un semicerc neregulat și are o lățime de  1,80 m și o adâncime de 0,95 m, înălțime de 2,50 m. În semicilindrul absidei este un piedestal cu o înălțime de 0,90  m, iar în stânga lui este o nișă arcuită cu o lățime de 0,30 m,  adâncime de 0,45 m, înălțime de 0,70 m. Evident, această  absidă servea ca proscomidiar. Deasupra piedestalului, pe suprafața suspendată a absidei, sub un strat gros de vopsea, se distinge abia vizibil baza unei mâini ridicate, asemănă toare cu poziția Fecioarei Oranta. Spațiul altarului este mai  larg decât absida mediană și cea sudică. Prima este mai mare, dar fiind complet distrusă în profunzime de o altă săpătură, lățimea sa exactă nu poate fi determinată momentan. Măsurată la peretele său vestic, aceasta este de 2,35 m și  1,80 m la o adâncime de 2,50 m. În mijlocul lungimii sale  este săpată o nișă cu o lățime de 1,20 m; adâncime de 0,90 m; înălțime de 1,60 m. Spre deosebire de nișa nordică, aceas ta este mai joasă și are trei grinzi. Absidele nordică și mediană au aceleași dimensiuni. Lățimea nișelor estice este aceeași și sunt situate uniform una față de cealaltă. Nișa mediană este mai mare și mai largă decât cea nordică. Nișa sudică este mai mică și are dimensiuni: lățime 1,50 m; adâncime 0,90 m; înălțime 2,00 m.

Pe baza de piatră a absidei se vede clar urma unei cruci sculptate în relief, într-un cadru trapezoidal, ale cărui laturi se îngustează spre interior. Aceeași nișă, puțin mai largă în partea de sud-est, este acum aproape complet distrusă și din acest motiv nu se poate specifica tipul altarului de piatră. Relativ mai bine păstrate sunt rămășițele celuilalt proscomidiar sculptat în nișa absidei. Și aceasta este arcuită, iar urmele de pe suprafețele laterale arată că baza sa era înconjurată de coloane arcade de susținere.”

Așa cum a menţionat Vălo Vălov, în naosul hramului și în altare există trei morminte. Cel mai bine păstrat este mormântul catalogat cu numărul 16, aflat în a treia absidă /altarul de dreapta, unde am observat că pe pereţii către cap și picioare există inscripţii cioplite și mult deteriorate, însă cu ajutorul unor tehnici de fotografiere cu propagare de lumină pe suprafaţa peretelui către cap, din diferite unghiuri, și apoi prin suprapunere de imagini s-a evidenţiat o monogramă de tip medieval, precum și alte inscripţii, care au fost făcute mai la suprafaţă, al căror grad de deteriorare este foarte mare și nu s-au putut desluși alte inscripţii probabil importante. Propun să ne întoarcem la inscripţia pe care am reușit s-o citim.

Așa cum am spus mai sus, în sanctuar sunt si tuate trei morminte cioplite în podeaua de stâncă. Mormântul numărul 29 este menţionat de Vălo Vălov dar din cauza naturii stâncii calcaroase, a fost distrus și de căutătorii de comori, rămas acum o mică parte din el, din care noi ne dăm seama că a existat. El se află în dreptul absidei din stânga, la câţiva centimetri de perete. Mormântul numărul 15, la fel aflat în biserică lângă altare este mai apropiat de altarul din dreapta. Și acesta este într-o stare puternic deteriorată. Prin așezarea lor în podeaua sanctuarului, aceste morminte aparţineau unor persoane importante, de rang înalt. După istorisiri transmise pe cale orală, din tată în fiu, mormintele aparţin celor două nurori ale Sfintei Teofana Basarab – soţia fiului său, ţarul Ioan Asan al IV-lea – regina Ileana și – soţia lui Ioan Straţimir – Ana, care ulterior primește numele de monahie Elena. Lucrurile nu stau la fel cea ce privește mormântul numărul 16. El este poziţionat în altarul din dreapta și are dimensiuni 190 cm lungime, 70 cm adâncime, o lăţime către cap de 60 de cm și lăţime către picioare de 30 de cm. Pe toate părţile de jur împrejur, mai puţin la cap și la picioare se află un bord, tot așa cioplit în piatră și cu patru nișe pe lateral, pe care se sprijineau două grinzi puse transversal asupra cărora se sprijinea placa de acoperire. Pe ambii pereţi din lături – ușor înclinaţi spre interior - se deosebesc inscripţii și semne, care foarte greu se pot identifica dar pe peretele către cap am reușit să citim, prin metodele sus pomenite, o monogramă de tip medieval, identificând litere, zise chirilice, precum și semne: crucea și semnul de regalitate „Црь”. Bine se vede litera „T”, situată pe primul braţ al monogramei, litera „E”, „Ꞷ” („O” grecesc) , litera „Ф”, precum literalele „Б” și „Ь”, iar în spatele monogramei avem o cruce de tip maltez.

Mormântul nr. 16

Două monograme de tip medieval, cioplite în sarcofagul stâncos a lui Teofana Basarab de la Albotina (mormântul numărul 16, după cercetările lui Vălo Vălov)

Având în vedere cercetările lui Vălo Vălov și în mod special concluziile făcute de el în lucrarea citată, precum și faptul că în biserica de pe platoul de sus - în special mormântul 16 - situat în altarul de dreapta și semnul de regalitate „Црь”, putem spune că este vorba de o personalitate de viţă regală. Existenţa monogramei pe acest mormânt, ne face să credem că persoana respectivă este de statut foarte înalt în ierarhia statală medievală, probabil de os domnesc. Literele împletite din monogramă „T, Е, Ꞷ, Ф, Б, Ь”, crucea și semnul de regalitate „Црь”, ne indică și ne face să credem că aici este vorba de Sfânta Teofana Basarab. În sprijinul acestei teorii vin și cercetările academice și spirituale care spun ca Sfânta Teofana este înmormântată la Albotina. Ca argument, putem cita izvoarele medievale, precum și autori noi, anume dr. Mihai Răzvan Clipici, Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, regretatul Î. P. S. Nestor Vornicescu, d-na Aura Dobre, dnul dr. jurist Mihai Nicolae etc. Din toate cele expuse până aici, putem concluziona că Albotina este o necropolă regală, un loc sacru, care ar trebui cercetat pe viitor de specialiștii în domeniu.