'Asăneștii: dinastia vlaho-bulgară care a unit două lumi' de Dr I. F. Gheorghiev

Publicat pe 27 octombrie 2025

Asăneștii: dinastia vlaho-bulgară care a unit două lumi

Dr I. F. Gheorghiev

Din colecția Legende Românești

Romania

2025

Asăneștii

În toamna anului 1185, în inima Balcanilor, două figuri ieșeau în fruntea unei mulțimi înarmate: frații Petru și Asan, vlahi din regiunea Târnovei. Sub flamura lor, ciobanii, răzeșii și boierii locali s-au răsculat împotriva Imperiului Bizantin, obosit și corupt. Povestea spune că răscoala a pornit dintr-o nedreptate fiscală — o taxă nouă pe turmele de oi și cirezi de vite — dar adevărata scânteie era dorința de libertate și mândria unei populații cu rădăcini romane și suflet dacic.

Trupele împăratului bizantin Isaac II Angelos, trimise să stingă revolta, au fost zdrobite de răsculați, ajutați de războinici cumani de dincolo de Dunăre. Din cenușa primului țarat bulgar se năștea un nou imperiu — Imperiul vlaho-bulgar, cunoscut în cronicile apusene ca „Imperium Blachorum et Bulgarorum”. Capitala era Târnovo, o fortăreață cocoțată pe stânci deasupra râului Iantra, înconjurată de păduri și mănăstiri.

Astfel începea povestea unei dinastii româno-bulgare care avea să reziste aproape un secol și să joace un rol esențial între Bizanț, Roma și noul Imperiu Latin de la Constantinopol.

Primul conducător al noului stat, Asan, a fost ucis în 1196, urmat de fratele său Petru, care a avut aceeași soartă un an mai târziu. Al treilea frate, Ioaniță (sau Caloian), a ridicat dinastia la rang de putere recunoscută de ambele mari biserici creștine. În 1204, la Târnovo, cardinalul Leo, trimisul Papei Inocențiu al III-lea, îl încoronează „Rex Bulgarorum et Blachorum” — Regele bulgarilor și vlahilor.

Această recunoaștere papală a fost o mișcare politică abilă: Caloian dorea să echilibreze influența Bizanțului și să obțină legitimitate occidentală.

Dar pacea nu a durat mult. În același an, cruciații apuseni cuceresc Constantinopolul și înființează Imperiul Latin, sub conducerea contelui Balduin de Flandra. Confruntarea dintre cele două lumi era inevitabilă: ortodoxul Târnovo și catolicul Constantinopol. Caloian l-a învins pe Balduin la Adrianopol în 1205 și l-a luat prizonier; legenda spune că Balduin a murit în temnițele Târnovei.

Astfel, Imperiul vlaho-bulgar devenea pentru o clipă noua forță dominantă a Peninsulei Balcanice — un amestec de cultură romanică, slavă și orientală.

Câteva decenii mai târziu, nepotul lui Caloian, Ioan Asan al II-lea (1218–1241), avea să ducă imperiul la apogeul său. Sub domnia sa, frontierele se întindeau de la Marea Adriatică până la Marea Neagră și de la Carpați până la Marea Egee.

Târnovo devenise un nou „al doilea Constantinopol”: aici se ridicau biserici cu picturi de aur și mănăstiri care străluceau în valea Iantrăi. Cronici bizantine îl descriu pe Ioan Asan ca pe un „om de stat chibzuit și diplomat strălucit”. În 1235, Biserica bulgară este ridicată la rang de patriarhie, cu acordul Patriarhiei de la Constantinopol — un eveniment care consfințea autonomia spirituală a imperiului.

Sub domnia sa, relațiile cu Occidentul s-au menținut prudente, dar cordiale; comerțul cu Veneția și Genova a înflorit, iar influența vlahilor nord-dunăreni s-a simțit puternic în armată și administrație.

După moartea lui Ioan Asan II, imperiul a început să se destrame. Luptele interne dintre marii boieri, presiunile tătarilor și intervențiile sârbilor și maghiarilor au slăbit statul. Ultimii urmași ai dinastiei — Căliman, Mihail și Constantin Tih — au fost asasinați sau înlăturați.

Până în jurul anului 1280, dinastia Asăneștilor se stinsese în linie bărbătească, iar „Imperiul vlaho-bulgar” a devenit pur și simplu al doilea țarat bulgar, pierzându-și treptat componenta românească inițială la conducerea statului.

Totuși, ecoul prezenței vlahilor în sudul Dunării a rămas adânc ca si populație de a lungul anilor și până în prezent. Toponime, legende și tradiții locale amintesc de păstorii români coborâți din Carpați, iar unele familii nobile din Balcani revendicau origini „vlahe” până târziu.

O dovadă a acestei legături se regăsește în căsătoria lui Țarul Ioan Alexandru al Bulgariei (1331–1371) cu Teodora din neamul Basarabilor, domnița Țării Românești. Această uniune a unit, simbolic, cele două mari ramuri ale descendenței vlahilor de pe ambele maluri ale Dunării.

De atunci, toți descendenții acestei familii pot fi considerați moștenitori ai sângelui românesc — o punte genealogică între Asăneștii de la sud și Basarabii de la nord de fluviu.

Dinastia Asăneștilor a fost mai mult decât o alianță între vlahi și bulgari. A fost expresia unei lumi de frontieră — între Bizanț și Occident, între Ortodoxie și Catolicism, între stepele cumane și mănăstirile de piatră ale Balcanilor.

Moștenirea lor se vede și astăzi: în ruinele cetății Târnovo, în frescele vechilor biserici și în amintirea unei epoci în care Dunărea nu despărțea popoarele, ci le unea într-un singur destin.

______________

Bibliografie

• Fine, John V. A. – The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. University of Michigan Press, 1987.

• Alexandru Madgearu – The Asanids and the Second Bulgarian Empire, Brill, 2014.

• Nicetas Choniates – Historia, ed. Bonn, 1835.

• Vasary, István – Cumans and Tatars: Oriental Military in the Medieval Balkans, Cambridge University Press, 2005.

• Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, 2002.

• Enciclopedia Britannica – articolul „Second Bulgarian Empire”.

• Wikipedia (engleză) – Asen dynasty, Ivan Asen II, Uprising of Asen and Peter.