Comandorul Alexandru Şerbănescu

18 august 1944

Comandorul Alexandru Şerbănescu

Publicat pe 23 Octombrie 2025

Paul Ionescu

Din colecția Istoria Românilor

Romania

2025

A refuzat ordinul de retragere

'Comandorul Alexandru Serbanescu a refuzat ordinul de retragere in 1944 si a decolat singur impotriva a zeci de mustanguri americane, stiind ca nu se va intoarce. Si a luat o parte din ele cu el. Glorie eterna eroilor!'

Imaginea, așadar, reprezintă un moment personal de camaraderie și mândrie militară ce implică un om al cărui act suprem a fost unul de bravură extremă, de sacrificiu de sine.

Sinteză

Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a fost un as legendar al aviației de vânătoare române în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Fotografia este o expresie a camaraderiei puternice și a spiritului de corp din cadrul unității sale, Grupul 9 Vânătoare, pe care o comanda.

Alexandru Şerbănescu (1912–1944) este una dintre cele mai faimoase și celebrate figuri militare românești din Al Doilea Război Mondial.

El a fost Căpitan aviator, ulterior promovat post-mortem. A comandat Grupul 9 Vânătoare al Forțelor Aeriene Regale Române (ARR).

A obținut un palmares remarcabil atât pe Frontul de Est (împotriva Forțelor Aeriene Sovietice), cât și ulterior în apărarea României împotriva Aliaților Occidentali (USAAF). Este creditat oficial cu 47 de victorii aeriene confirmate (unele surse sugerează până la 55), plasându-l pe locul al doilea printre așii români, imediat după Constantin Cantacuzino.

Ultima Bătălie (18 august 1944)

La mijlocul anului 1944, forța aeriană redusă a României, echipată în principal cu avioane de vânătoare Messerschmitt Bf 109G, era copleșită numeric de Mustangurile P-51 și Lightningurile P-38 americane care escortau marile formații de bombardiere ce atacau câmpurile petrolifere de la Ploiești.

Potrivit relatărilor istorice, din cauza pierderilor devastatoare, comandamentul aviației a emis un „ordin de dispersare” prin care instruia piloții să nu angajeze forțele americane superioare numeric, ci să-și salveze aeronavele rămase prin dispersarea pe diferite aerodromuri.

Şerbănescu, se pare că înfuriat de ordinul de a se retrage și de a abandona țara în fața raidurilor de bombardament, este citat declarându-și nesupunerea, spunând ceva de genul: „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiiască! Mai bine atac de unul singur toată aviația care îmi bombardează țara, decât să fug!”

Moartea sa

Pe 18 august 1944, el și-a condus piloții rămași în luptă împotriva unei formații americane uriașe. În lupta aeriană care a urmat, avionul său a fost lovit, iar el a fost ucis în acțiune deasupra zonei Rușavăț, județul Buzău, cu doar câteva zile înainte ca România să schimbe alianța, trecând de la Axă la Aliați (23 august 1944).

Povestea în detaliu

Alexandru Şerbănescu: Asul Român Care A Refuzat Retragerea

Fotografia, care înfățișează doi ofițeri în uniformă de Luftwaffe (Forțele Aeriene Germane), dintre care unul în echipament greu de zbor și celălalt vizibil decorat cu înalte onoruri, evocă spiritul de camaraderie și realitățile dure ale luptei aeriene din Al Doilea Război Mondial.

Acest articol explorează viața și ultima rezistență legendară a Căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu (1912–1944), al doilea cel mai bine cotat as al Aviației militare române din Al Doilea Război Mondial.

Născut la Colonești, România, Alexandru Şerbănescu și-a început inițial cariera în infanterie, absolvind Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din Sibiu și servind în rândul trupelor de elită Vânătorii de Munte. Pasiunea sa, totuși, a fost aviația. Deși și-a început pregătirea relativ târziu, a excelat rapid, obținându-și brevetul și transferându-se la Forțele Aeriene Regale Române (ARR).

Prima sa experiență de luptă a avut loc pe Frontul de Est după intrarea României în război ca putere a Axei în iunie 1941. A început să piloteze avionul de vânătoare IAR 80, de concepție românească, înainte de a trece la mai capabilul Messerschmitt Bf 109E și Bf 109G, furnizat de germani.

Abilitatea lui Şerbănescu și abordarea sa agresivă, dar tactică, l-au consacrat rapid ca pilot de vânătoare de prim rang. A luat parte la campanii majore, inclusiv la cruciala și brutala Bătălie de la Stalingrad (1942–1943). A devenit rapid „as al aviației” și a fost foarte apreciat atât de subordonații săi români, cât și de camarazii săi germani.

În 1943, a fost numit comandant al Grupului 9 Vânătoare. Sub conducerea sa, unitatea a dobândit o reputație de eficiență, bravură și unitate de luptă de neegalat—un spirit simbolizat chiar de imaginea tovarășilor care merg braț la braț. Până în 1944, a fost recunoscut ca cel mai eficient comandant și asul în viață cu cel mai mare număr de victorii din Forțele Aeriene Române, ajungând la un total de 47 de victorii aeriene confirmate.

Până la începutul anului 1944, cursul războiului se schimbase dramatic. Pe măsură ce sovieticii avansau dinspre est, Forțele Aeriene ale Armatei S.U.A. (USAAF) au început raiduri masive și susținute de bombardament în timpul zilei—în special operațiunile „Tidal Wave” (Valul Marelui Potop)—vizând câmpurile petrolifere critice de la Ploiești și capitala, București.

Şerbănescu și Grupul 9 au fost retrași de pe Frontul de Est și însărcinați cu apărarea frontului intern. S-au confruntat cu un adversar nou și mult superior: val după val de formații de bombardiere americane puternic înarmate, escortate de avioanele de vânătoare avansate tehnologic P-51 Mustang și P-38 Lightning. Luptele aeriene care au urmat au fost excepțional de costisitoare, iar numărul aeronavelor Forțelor Aeriene Române a scăzut rapid.

Legendara Ultimă Rezistență

Evenimentele care au dus la moartea lui Şerbănescu pe 18 august 1944 au fost imortalizate ca actul suprem de sacrificiu patriotic.

În urma pierderilor devastatoare, comandamentul aviației din București—se pare că disperat din cauza superiorității numerice și tehnologice a USAAF—a emis un controversat „ordin de dispersare”. Acesta, în esență, instruia grupurile de vânătoare rămase să evite angajarea și să-și împrăștie ultimele câteva aeronave pentru a le proteja de distrugerea la sol.

Şerbănescu a considerat acest lucru un ordin de a fugi și o abandonare a țării în fața bombardamentelor. Răspunsul său legendar a fost un act de insubordonare motivat de un patriotism înverșunat. El a declarat că va decola pentru a lupta împotriva inamicului, chiar dacă ar fi trebuit să o facă singur.

Pe 18 august 1944, un raid major al USAAF a vizat rafinăriile de petrol. Şerbănescu și-a condus unitatea drastic redusă (doar 12 piloți) în luptă împotriva unei formații americane uriașe. În lupta feroce împotriva numărului copleșitor de escorte Mustang, Bf 109G-ul lui Şerbănescu a fost lovit de focul american deasupra zonei Viperești-Rușavăț din județul Buzău. Nu a reușit să se parașuteze.

Acțiunea sa finală, de a conduce o mână de vânători împotriva unei forțe pe care știa că nu o putea învinge, i-a consolidat statutul de martir național.
România a schimbat alianța, trecând de partea Aliaților, la doar cinci zile mai târziu, pe 23 august 1944.

Alexandru Şerbănescu a fost un ofițer extrem de decorat, primind Ordinul Mihai Viteazul, cea mai înaltă decorație militară a României, alături de numeroase alte distincții românești și ale Axei, inclusiv Crucea de Fier.

Refuzul său de a se retrage și moartea eroică ulterioară au devenit un simbol puternic al onoarei naționale și al sacrificiului militar pentru poporul român.

Astăzi, Baza 95 Aeriană a Forțelor Aeriene Române poartă numele său.

Sentimentul exprimat în rândul de încheiere al textului însoțitor „Glorie eternă eroilor!” îi încapsulează perfect soarta de erou.