Gheorghe Anghelescu
– carieră militară și contribuții la edificarea statului român modern
de Dr. I. F. Gheorghiev

Publicat pe 1 Februarie 2026

Procesul de modernizare a armatei române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este strâns legat de activitatea unor comandanți care au îmbinat experiența militară cu implicarea politică și administrativă.

Dr. I. F. Gheorghiev

Din colecția Legende Românești

Romania

2026

Gheorghe Anghelescu

Procesul de modernizare a armatei române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este strâns legat de activitatea unor comandanți care au îmbinat experiența militară cu implicarea politică și administrativă. Printre aceștia se numără generalul Gheorghe Anghelescu, personalitate marcantă a armatei române, participant activ la Războiul de Independență și actor important în integrarea Dobrogei în statul român.

Gheorghe Anghelescu s-a născut la 6 ianuarie 1839, la București, fiind fratele generalului Alexandru Anghelescu¹. A urmat cursurile Școlii Militare din București între anii 1854–1856, perioadă în care armata română se afla într-un amplu proces de organizare și profesionalizare. După absolvire, la 7 aprilie 1856, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul I Infanterie de Linie².

Participarea sa la taberele de instrucție organizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza i-a consolidat experiența militară, iar la 20 februarie 1860 a fost avansat la gradul de locotenent și numit în Statul Major General al armatei române³. Ulterior, la 6 iunie 1862, a obținut gradul de căpitan4, iar la 4 septembrie 1865 pe cel de maior, fiind numit șef de Stat Major al Diviziei a II-a teritoriale5.

Pe lângă activitatea strict militară, Gheorghe Anghelescu s-a remarcat și prin contribuții teoretice, fiind membru al comitetului de redacție al revistei România Militară. Studiul său, „Organizarea sistemului militar al României”, sublinia necesitatea întăririi armatei permanente și a organizării militare a populației, reflectând preocupările epocii pentru securitatea statului6.

În anul 1866 a fost numit comandant al Batalionului I Vânători la Iași, iar în 1867 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și transferat la Regimentul 7 Infanterie de Linie7. În anul următor a devenit comandant al Regimentului 2 Infanterie de Linie8, iar la 1 ianuarie 1870 a fost avansat, în mod excepțional, la gradul de colonel9.

Războiul de Independență al României a reprezentat momentul culminant al carierei militare a generalului Gheorghe Anghelescu, acesta fiind unul dintre comandanții de divizie care au contribuit decisiv la succesul operațiunilor militare desfășurate împotriva Imperiului Otoman. Numirea sa, la 6 aprilie 1877, în funcția de comandant al Diviziei a III-a Infanterie, demonstrează încrederea de care se bucura în rândul conducerii militare românești, într-un context strategic de maximă importanță pentru afirmarea statului român pe plan internațional.

În prima fază a conflictului, Divizia a III-a Infanterie, aflată sub comanda lui Gheorghe Anghelescu, a avut o misiune defensivă esențială: apărarea punctului strategic Barboși, nod de comunicații vital pentru transporturile militare și logistice. Această responsabilitate era cu atât mai importantă cu cât armata română trebuia să asigure securitatea flancului nordic al Dunării până la sosirea trupelor ruse, aliatul principal al României în conflict¹.

Ulterior, divizia a fost dislocată în zona Giurgiu–Zimnicea, având rolul de a supraveghea garnizoana otomană din Rusciuc și de a proteja trecerea trupelor ruse peste Dunăre. În lunile mai–iulie 1877, unitățile comandate de Anghelescu au desfășurat misiuni de observație și descurajare între Bechet și Desa, prevenind tentativele otomane de forțare a fluviului². Aceste operațiuni, deși mai puțin spectaculoase decât luptele de la Plevna, au fost decisive pentru stabilitatea frontului românesc.

După trecerea Dunării în august 1877, Divizia a III-a Infanterie a fost implicată direct în operațiunile din sudul fluviului. Generalul Gheorghe Anghelescu a trecut Dunărea în fruntea trupelor sale și a participat la atacul asupra redutei Grivița, una dintre cele mai puternice fortificații ale sistemului defensiv otoman din jurul Plevnei³.

În perioada 16–27 august 1877, trupele sale au asigurat afluirea forțelor româno-ruse către Plevna, contribuind la efortul logistic și tactic necesar declanșării atacului general. La 30 august 1877, Divizia a III-a Infanterie, alături de Divizia a IV-a, a luat parte la atacul frontal asupra Plevnei, desfășurat de pe pozițiile de pe râul Bucov4. Deși pierderile au fost considerabile, participarea diviziei conduse de Anghelescu a demonstrat capacitatea de luptă a armatei române și a consolidat prestigiul comandanților săi.

După capitularea Plevnei, la 28 noiembrie 1877, generalul Gheorghe Anghelescu a fost numit comandant al Diviziei a IV-a Infanterie, primind misiunea de a încercui și asedia cetatea Vidin, una dintre ultimele poziții otomane importante din nord-vestul Bulgariei5. Această fază a campaniei a fost esențială pentru eliminarea completă a rezistenței otomane la nord de Balcani.

Bătălia de la Smârdan (ianuarie 1878) s-a înscris în acest context strategic al operațiunilor din zona Vidinului. Deși comanda directă a trupelor angajate în asaltul de la Smârdan a aparținut altor comandanți români, rolul generalului Gheorghe Anghelescu nu poate fi ignorat. În calitate de comandant al Diviziei a IV-a Infanterie, acesta coordona dispozitivul general al trupelor române din sectorul Vidin, asigurând încercuirea cetății și izolarea garnizoanelor otomane, inclusiv a celei de la Smârdan.

La 12 ianuarie 1878, trupele Diviziei a IV-a Infanterie au ocupat fortificația otomană de la Tatargic și localitatea Novoselo, manevre care au contribuit decisiv la strângerea cercului în jurul Vidinului6. Aceste acțiuni au creat condițiile favorabile pentru atacurile românești asupra pozițiilor otomane din zonă, inclusiv cele de la Smârdan, unde rezistența turcă a fost înfrântă după lupte grele.

Prin urmare, rolul lui Gheorghe Anghelescu în bătălia de la Smârdan trebuie înțeles la nivel operativ și strategic, nu ca lider al asaltului direct. Contribuția sa a constat în organizarea, coordonarea și menținerea presiunii militare asupra Vidinului, fără de care succesul atacului de la Smârdan ar fi fost dificil de realizat.

Pentru meritele sale considerabile în campania din 1877–1878, Gheorghe Anghelescu a fost avansat, la 1 decembrie 1877, la gradul de general de brigadă7. Activitatea sa din timpul războiului demonstrează profilul unui comandant echilibrat, capabil să gestioneze atât misiuni defensive, cât și operațiuni ofensive complexe, într-un conflict care a consfințit independența României.

Participarea sa indirectă, dar esențială, la bătălia de la Smârdan confirmă faptul că victoria românească a fost rezultatul unui efort colectiv, coordonat la nivel de mari unități, în care generali precum Gheorghe Anghelescu au avut un rol determinant.

La 30 august 1877, trupele Diviziei a III-a, împreună cu cele ale Diviziei a IV-a Infanterie, comandate de generalul Alexandru Anghelescu, au participat la atacul asupra Plevnei 12. După capitularea cetății, Gheorghe Anghelescu a fost numit comandant al Diviziei a IV-a Infanterie și a primit misiunea de a încercui și asedia Vidinul 13. Pentru meritele sale, la 1 decembrie 1877 a fost avansat la gradul de general de brigadă 14.

În anul 1878, generalul Anghelescu a jucat un rol central în procesul de preluare a Dobrogei de către statul român. Sub comanda sa a fost constituită Divizia Activă, care a participat la ceremoniile oficiale de intrare a armatei române în Dobrogea și la stabilirea administrației românești în provincie 15. Intrarea trupelor române în Tulcea, în noiembrie 1878, a reprezentat un moment simbolic al consolidării suveranității românești în această regiune 16.

Activitatea sa nu s-a limitat la domeniul militar. Între 25 ianuarie și 1 august 1882, Gheorghe Anghelescu a ocupat funcția de ministru de Război în guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu 17. Ulterior, a fost senator liberal și comandant al Corpului I Armată, activitatea sa militară încheindu-se în anul 1894 18.

Generalul Gheorghe Anghelescu a încetat din viață la 3 aprilie 1915, la Târgu-Jiu 19. Pentru contribuțiile sale la afirmarea independenței României și la organizarea armatei moderne, a fost decorat cu numeroase ordine și medalii românești și străine, între care Ordinul „Steaua României” și ordine imperiale ruse 20.

Activitatea militară a generalului Gheorghe Anghelescu se înscrie în categoria contribuțiilor esențiale, dar adesea insuficient valorizate, la afirmarea independenței României și la consolidarea armatei moderne române. Analiza parcursului său profesional evidențiază un ofițer format într-o perioadă de tranziție, care a reușit să se adapteze noilor cerințe strategice și organizatorice ale statului român în plin proces de afirmare internațională.

În timpul Războiului de Independență (1877–1878), Gheorghe Anghelescu s-a remarcat nu doar prin participarea directă la marile operațiuni militare de la sud de Dunăre, ci mai ales prin capacitatea sa de a gestiona mari unități în contexte strategice complexe. Misiunile încredințate Diviziei a III-a Infanterie – apărarea punctelor strategice de pe Dunăre, supravegherea garnizoanelor otomane și sprijinirea operațiunilor de la Plevna – demonstrează încrederea de care se bucura în rândul conducerii militare române.

În mod special, rolul său în campania de la Vidin și în contextul bătăliei de la Smârdan trebuie interpretat din perspectivă operativ-strategică. Deși nu a comandat direct asaltul asupra poziției de la Smârdan, generalul Anghelescu a contribuit decisiv la succesul acestei operațiuni prin organizarea dispozitivului militar, coordonarea încercuirii Vidinului și menținerea presiunii constante asupra garnizoanelor otomane. Astfel, victoria de la Smârdan nu poate fi separată de ansamblul manevrelor concepute și executate sub autoritatea sa.

După încheierea conflictului, implicarea lui Gheorghe Anghelescu în procesul de integrare a Dobrogei și activitatea sa ulterioară ca ministru de Război confirmă profilul unui militar complet, capabil să îmbine experiența de front cu responsabilitățile politice și administrative. Prin întreaga sa activitate, Gheorghe Anghelescu se afirmă ca un exponent al generației de comandanți care au transformat armata română într-o instituție modernă, aptă să susțină independența și suveranitatea statului român.

______________

Note de subsol

1. Lucian Predescu, Enciclopedia României – Cugetarea, București, 1999, p. 35.

2. Constantin Ispas, Nemuritorii. Generali gorjeni, vol. I, Târgu-Jiu, 2002, p. 51.

3. Ibidem.

4. Ibidem.

5. Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contemporanilor, București, 1897, p. 11.

6. Constantin Ispas, op. cit., p. 51.

7. Ibidem.

8. Ibidem.

9. Dimitrie R. Rosetti, op. cit., p. 11.

10. Constantin Ispas, op. cit., p. 52.

11. Ibidem; Dumitru-Valentin Pătrașcu, Dobrogea. Evoluția administrativă, Iași, 2014, p. 72.

12. Constantin Ispas, op. cit., p. 52.

13. Ibidem; Dumitru-Valentin Pătrașcu, op. cit., p. 72.

14. Constantin Ispas, op. cit., p. 52.

15. Dumitru-Valentin Pătrașcu, op. cit., p. 73.

16. Ibidem.

17. Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României, București, 1999, p. 58.

18. Constantin Ispas, op. cit., p. 52.

19. Lucian Predescu, op. cit., p. 35.

20. Constantin Ispas, op. cit., p. 52.

______________

Bibliografie

• Ispas, Constantin, Nemuritorii. Generali gorjeni, valori ale neamului românesc, vol. I, Editura Centrului Județean al Creației Gorj, Târgu-Jiu, 2002.

• Neagoe, Stelian, Istoria guvernelor României de la începuturi până în zilele noastre, Editura Machiavelli, București, 1999.

• Pătrașcu, Dumitru-Valentin, Dobrogea. Evoluția administrativă (1878–1913), Editura Institutul European, Iași, 2014.

• Predescu, Lucian, Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni și înfăptuiri, Editura Saeculum I.O. & Vestala, București, 1999.

• Rosetti, Dimitrie R., Dicționarul contemporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populara”, București, 1897.