Halloween

O Istorie Detaliată a Sărbătorii Halloween

Halloween

Publicat pe 24 Octombrie 2025

Paul Ionescu

Din colecția Istoria Românilor

Romania

2025

Rădăcinile

Halloween, sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, este o sărbătoare definită de costume, dulciuri și tot ce este înfricoșător.

Cu toate acestea, celebrarea modernă, comercializată, este punctul culminant al unei tapiserii istorice vaste și complexe, țesute din rituri păgâne antice, tradiții creștine medievale și obiceiuri ale imigranților din secolul al XIX-lea.

Povestea Halloween-ului este una de persistență culturală, asimilare și transformare pe parcursul a două milenii.

Partea I: Rădăcinile Celtice Antice – Samhain

Cea mai importantă bază istorică pentru Halloween se află în străvechiul festival celtic numit Samhain (pronunțat sa-uin). Celții trăiau acum peste 2.000 de ani în regiunile care sunt acum Irlanda, Regatul Unit și nordul Franței.

1. Anul Nou Celtic și Timpul Liminal

Samhain marca un moment crucial în calendarul celtic: sfârșitul recoltei și al sezonului luminos (vara) și începutul jumătății întunecate și reci a anului (iarna). Era, în esență, Anul lor Nou.

În mod crucial, celții credeau că în noaptea de 31 octombrie, granița (vălul) dintre lumea celor vii și Lumea de Dincolo (tărâmul spiritelor, strămoșilor și zeităților) devenea periculos de subțire, sau "liminală." Acest lucru permitea spiritelor, atât binevoitoare, cât și răuvoitoare, să traverseze și să rătăcească pe pământ.

Aceasta nu era doar o noapte de celebrare; era o noapte plină de primejdii, în care ordinea naturală era suspendată. Strămoșii erau onorați și invitați înapoi acasă, în timp ce spiritele dăunătoare, cum ar fi Aos Sí (zâne/spirite), erau alungate.

2. Ritualurile Samhain

Focurile de tabără mari, comunitare, erau o parte esențială a festivalului. Aceste focuri sacre serveau mai multor scopuri: erau folosite pentru sacrificii ritualice (adesea de animale) pentru a potoli zeii, pentru divinație (prezicerea viitorului pe baza comportamentului focului sau a aranjamentului oaselor în cenușă) și ca mijloc de protecție. Când focurile comunitare erau aprinse, toate vetrele din gospodării erau stinse și apoi reaprinsese ritualic de la flacăra centrală Samhain, simbolizând o legătură reînnoită și un legământ comunitar pentru iarna întunecată care urma.

Obiceiul de a purta costume a apărut ca o măsură de protecție. Oamenii purtau măști, capete de animale și piei pentru a deruta spiritele rătăcitoare, sperând că acestea îi vor confunda pe cei vii cu alte suflete decedate și îi vor lăsa în pace. Această practică ar fi putut, de asemenea, să le permită sărbătoriților să se angajeze într-o imitație ritualică a spiritelor.

Mâncarea și băutura erau lăsate pentru spiritele strămoșilor care se întorceau, pentru a le asigura bunăvoința. Locuri suplimentare erau așezate la masa. Orice aliment lăsat pentru spiritele periculoase avea scopul de a le potoli și de a le împiedica să provoace rău familiei, recoltelor sau animalelor.

Partea II: Asimilarea Creștină – Allhallowtide

Pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins și Creștinismul a început să se răspândească pe teritoriile celtice, Biserica s-a confruntat cu o provocare: să elimine practicile păgâne adânc înrădăcinate sau să le adapteze. A fost aleasă a doua cale, ceea ce a dus la crearea Allhallowtide și la creștinarea sezonului Samhain.

1. Stabilirea Zilei Tuturor Sfinților

Bisericile creștine timpurii aveau diverse zile pentru comemorarea martirilor și sfinților.

În jurul anului 731 d.Hr., Papa Grigore al III-lea a dedicat o capelă din Roma tuturor Sfinților și a mutat celebrarea Zilei Tuturor Sfinților (sau All Hallows' Day) pe 1 noiembrie. Aceasta a fost extinsă oficial în întregul Imperiu Franc de către Papa Grigore al IV-lea în anul 835 d.Hr. Prin plasarea marii sărbători creștine dedicate morților direct pe data de Samhain, Biserica a oferit o alternativă autorizată care încorpora accentul cultural existent pe viața de apoi.

Seara dinaintea sărbătorii, 31 octombrie, a devenit veghea, sau seara sfântă, cunoscută sub numele de All Hallows' Eve (Ajunul Tuturor Sfinților). Acest nume, prin contracție lingvistică, a evoluat în cele din urmă în Halloween.

2. Ziua Tuturor Sufletelor

În jurul anului 1000 d.Hr., Biserica a stabilit Ziua Tuturor Sufletelor pe 2 noiembrie, în mod specific pentru a comemora și a se ruga pentru sufletele tuturor credincioșilor răposați despre care se credea că se află în Purgatoriu.

Acest lucru a solidificat perioada de trei zile, Allhallowtide, concentrată pe sufletele morților.

Au apărut noi obiceiuri care îmbinau în mod clar tradițiile vechi și cele noi.

Souling (Cerșitul de suflete)
Începând cu perioada medievală, săracii mergeau din ușă în ușă de Ziua Tuturor Sufletelor, colectând prăjituri numite "soul cakes" (prăjituri ale sufletelor) în schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele rudelor moarte ale proprietarilor casei.
Această practică a fost încurajată de Biserică ca un substitut caritabil pentru practica păgână de a lăsa mâncare afară pentru spirite.

Guising și Mumming (Deghizarea și pantomima)
În Scoția, Irlanda și Țara Galilor, grupuri de oameni costumați – guisers (deghizați) sau mummers (pantomimi) – mergeau din casă în casă. Deghizările lor erau uneori grotești sau înfricoșătoare, reprezentând probabil sufletele morților sau spiritele rele, și ei cântau, recitau versuri sau spuneau glume în schimbul mâncării, băuturii sau banilor. Aceste obiceiuri prefigurează în mod direct practica modernă de Trick-or-Treat.

3. Jack-o'-Lanterns și Divinația

Obiceiul de a sculpta tărtăcuțe a apărut și el din folclorul european. Tradiția este legată în mod faimos de legenda irlandeză a lui Stingy Jack (Jack Zgârcitul), un farsor notoriu care a reușit să-l prindă pe Diavol. Când Jack a murit, a fost respins de Rai pentru păcatele sale și de Diavol pentru înșelăciunea sa. Diavolul i-a aruncat un cărbune aprins, pe care Jack l-a pus în interiorul unei rădăcini de nap sau al unui cartof scobit pentru a-i lumina rătăcirea fără sfârșit. Sătenii irlandezi și scoțieni au început să sculpteze fețe înfricoșătoare în legume și să le așeze lângă uși sau ferestre pentru a alunga spiritul rătăcitor al lui Jack sau alte entități malefice.

Jocurile jucate în Ajunul Tuturor Sfinților se concentrau adesea pe prezicerea viitorului, în special în ceea ce privește căsătoria și moartea. Bobbing for apples (Vânătoarea de mere) este o astfel de tradiție, despre care se crede că s-a contopit cu festivalul roman al Pomonei (zeița fructelor și copacilor) când romanii au cucerit teritoriile celtice. Tinerele încercau adesea să curețe un măr într-o singură fâșie și să arunce coaja peste umăr, forma cojii căzute indicând, se presupune, prima literă a numelui viitorului lor soț.

Partea III: Halloween-ul Ajunge în America

Sărbătorirea Halloween-ului în America Colonială a fost în mare parte restricționată, în special în New England, dominată de Puritani, care o considerau o sărbătoare păgână sau influențată de catolicism. Abia odată cu imigrația în masă din secolul al XIX-lea, Halloween-ul s-a înrădăcinat cu adevărat în Statele Unite.

1. Influența Imigranților (Secolul al XIX-lea)

Sosirea a milioane de imigranți irlandezi și scoțieni la mijlocul secolului al XIX-lea, în special în urma Marii Foamete Irlandeze (1845-1849), a fost cel mai mare catalizator pentru popularizarea Halloween-ului în America. Ei au adus cu ei obiceiurile lor culturale bogate de souling, guising, focuri de tabără și jocuri de prezicere a viitorului.

Americanizarea Obiceiurilor

Tradiția imigrantă de a sculpta legume rădăcinoase s-a adaptat rapid la dovleacul mai ușor disponibil, mai mare și mai simplu de sculptat, stabilind emblematicul Jack-o'-Lantern american.

În sudul rural și divers al Americii, tradițiile de Halloween s-au contopit cu sărbătorile locale de recoltare cunoscute sub numele de "play parties" (petreceri de joacă), care includeau evenimente publice, povestiri și jocuri de pețire.

2. Epoca Farselor și Nașterea Practicii Trick-or-Treat (Sfârșitul Secolului al XIX-lea și Începutul Secolului al XX-lea)

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Halloween-ul a devenit cunoscut pe scară largă pentru nivelurile tot mai mari de farce și vandalism, adesea comise de tineri și adolescenți. Farcele simple, cum ar fi răsturnarea latrinelor sau scoaterea porților din balamale, au evoluat în acte de huliganism mai distructive în zonele urbane.

Pentru a reduce vandalismul, liderii comunităților, școlile și grupurile civice au început să organizeze petreceri de Halloween pentru familii, la nivel de oraș, în anii 1920 și 1930. Scopul era de a oferi o modalitate constructivă pentru energia tinerească ce cauza haosul din "Noaptea de Necazuri".

Practica modernă, structurată de "Trick-or-Treat" (Ne dați sau nu ne dați) a apărut în anii 1930 ca o soluție ingenioasă de combatere a farselor distructive. Prin trimiterea copiilor costumați din ușă în ușă pentru a cere o recompensă ca alternativă la o "farsă" (trick), comunitățile au canalizat vechile tradiții de guising și souling într-o activitate structurată, inofensivă, care încuraja comportamentul adecvat.

Prima utilizare răspândită cunoscută a expresiei "Trick or Treat" în context american datează de la începutul anilor 1930.

3. Comercializarea Postbelică

După încheierea raționalizării zahărului după Al Doilea Război Mondial și ascensiunea suburbiilor americane în anii 1950, costumele produse în masă și bomboanele ambalate individual au devenit norma. Acest lucru a consacrat Halloween-ul ca o sărbătoare comercială, axată în primul rând pe copii.

Astăzi, Halloween-ul este a doua cea mai mare sărbătoare comercială din America de Nord. Iterarea sa modernă, desprinsă de majoritatea conotațiilor sale religioase, a fost acum exportată la nivel global, demonstrând dorința umană durabilă de a se angaja în temele simbolice ale întunericului, misterului, recoltei și subversiunii jucăușe a ordinii.