De la un Tatuaj la Opt Picioare:
Odiseea mea în Lumea Tarantulelor

Totul a început în 2013.

Nu căutam un animal de companie, ci un tatuaj.

Publicat pe 17 Aprilie 2026

Mihai Cosca

Din colecția Culturală

Romania

2026

Însă, odată intrat în casa artistului, privirea mi-a fost furată de trei tarantule adulte care stăpâneau tăcute rafturile.

Era ceva hipnotic în prezența lor, o eleganță brută care mi-a plantat în minte o idee fixă:
Vreau și eu.

Primele încercări și lecția eșecului

Entuziasmul a fost atât de mare încât, în 2014, am trecut direct la fapte. Am proiectat și construit primul meu terariu din sticlă, după planuri proprii, convins că sunt gata. Primul locatar a fost un Lycosa impunător, găsit în natură. Din păcate, lipsa de experiență și-a spus cuvântul: am dat greș.

N-am renunțat imediat.

Au urmat trei exemplare de Euscorpius carpathicus.

Din nou, rezultatul a fost același: „fail”.

Acum 12-13 ani, informațiile despre creșterea arahnidelor și scorpionilor erau rare, fragmentate și greu de verificat. Fără un ghid real, pasiunea s-a stins sub greutatea neputinței, lăsând în urmă un terariu gol și un vis pus pe pauză.

Reaprinderea scânteii după 11 ani

Timpul a trecut, dar terariul construit cu mâinile mele a rămas undeva în colțul memoriei. Recent, după 11 ani de pauză, scânteia s-a reaprins. De data aceasta, lumea era diferită: internetul plin de tutoriale, comunități de pasionați și surse sigure de achiziție. După câteva căutări, am găsit exact ce aveam nevoie.

Alegerea? O bijuterie a lumii arahnidelor: un sling (pui) de GBB (Chromatopelma cyaneopubescens), aflat în stadiul L2.

Drumul spre casă: 4 dimineața la Orșova

Întâlnirea a fost una marcată de realitățile transportului feroviar românesc. Pachetul venea de la Arad spre Orșova, iar CFR-ul nu s-a dezmințit, adunând o întârziere de peste 75 de minute. Astfel, la ora 4 dimineața, în liniștea deplină a nopții, îmi primeam în sfârșit micul locatar.

Inițial, am vrut să refolosesc terariul „istoric” din 2014. L-am reamenajat cu drag, dar realitatea m-a lovit imediat: slingul era minuscul, o fărâmă de viață care s-ar fi pierdut în spațiul acela vast.

Am improvizat rapid un terariu mai mic, adecvat taliei sale, și am asistat la mutarea în noua casă. Emoția a fost maximă când, la scurt timp, mica tarantulă a acceptat prima masă: un gândăcel de Dubia.

Mai mult decât un simplu „păianjen”

Privind acum acest mic sling, sper ca timpul să îmi confirme că este o femelă, pentru a ne bucura de mulți ani împreună. Există o satisfacție enormă în a observa cum o ființă atât de fragilă își țese drumul prin viață, sub protecția ta.

Pentru cei care simt atracție, dar și teamă:
Frica de păianjeni este, de cele mai multe ori, o lipsă de înțelegere. Tarantulele nu sunt monștrii din filme; sunt creaturi extrem de curate, silențioase și, paradoxal, fragile.

Documentați-vă:
Informația este acum la un click distanță.

Respectați-le ritmul:
Nu sunt animale de „mângâiat”, ci de observat.

Acceptați responsabilitatea:
Chiar dacă ocupă puțin spațiu, depind în totalitate de microclimatul pe care li-l oferi.

După 11 ani, terariul meu nu mai este gol. Este plin de speranță, pânză albastră și o pasiune care, în sfârșit, a învățat să aibă răbdare.