MISTERELE UMANITĂȚII: SEMNIFICAȚIILE COMPLEXULUI DE LA GÖBEKLI TEPE

Cercetarea civilizațiilor care au contribuit la evoluția și perpetuarea umanității

MISTERELE UMANITĂȚII

Publicat pe 15 Noiembrie 2025

Paul Ionescu

Din colecția Istorie universală

Romania

2025

GÖBEKLI TEPE

Cercetarea civilizațiilor care au contribuit la evoluția și perpetuarea umanității presupune acceptarea unui volum de informații de natură imaterială, neverificabile prin surse palpabile, ci doar prin acuratețea și repetabilitatea afirmațiilor cuprinse în diferite referințe. Istoria a consemnat tradiția transmiterii cunoștințelor pe cale orală, din generație în generație, încă din cele mai vechi timpuri. Moștenirea acestor civilizații nu este mai lipsită de valoare decât cea a civilizațiilor ce au utilizat scrierea, de multe ori fiind vorba despre civilizații premergătoare acestora, transmițând astfel către viitor, cunoașteri ancestrale. Mai mult, contribuția fiecărei generații a însemnat îmbunătățirea, adaptarea sau degradarea moștenirii imateriale. Cercetătorul contemporan nu are la dispoziție metode exacte de identificare a originii și modificărilor pe care fiecare generație le-a adus cunoștințelor transmise de-a lungul timpului, fiind nevoit să recurgă, pe cât posibil, la interpretări ale unor relatări perpetuate prin viu grai pentru lungi perioade de timp și consemnate ulterior odată cu civilizațiile care au consemnat istoria cunoscută, cu adaosuri și interpretări rezultate din imaginația celor care au consemnat în scris. Totuși, atenția acordată miturilor s-a concretizat în descoperiri arheologice spectaculoase care au deschis drumul adevărului din trecut până în zilele noastre.

De exemplu, Troia a fost descoperită pe baza interpretărilor unei legende și nu a dovezilor istorice materiale. Cetatea a devenit dovada materială a valabilității relatărilor istorice. Recent, fără nici o „avertizare” materială, în Turcia fost descoperite, cele mai vechi vestigii din istoria umanității: complexul de la Göbekli Tepe construit între anii 9500-8000 î.e.n. Arheologul german Klaus Schmidt, cercetător din cadrul Institutului de Arheologie din Berlin, susținea că acestea sunt cele mai vechi structuri monumentale din lume. Cunoașterea științifică a debutat prin excavarea pe scară largă ce a început în anul 1995. Arhitecții templului nu cunoșteau fierul, ceramica, iar în acea perioadă nu se domesticiseră încă animalele. Comunitățile umane erau formate din grupuri de culegători-vânători, ce se deplasau permanent în căutarea resurselor necesare supraviețuirii. Existența într-un areal nelocuit este un mister încă nedezlegat, ceea ce a alimentat speculațiile ziaristului Mathias Schulz, apărute în anul 2006 în cotidianul german Der Spiegel 1. În urma comparațiilor descoperirilor arheologice cu studiile britanicului David Rohl 2, a lansat ipoteza unei legături dintre această structură arheologică și Grădina Edenului (menționată în Biblie, Ezechiel 28:14, unde se precizează că Grădina Edenului se află pe un „Munte Sfânt”, al cărui amplasament cosrespunde descrierilor biblice). Se constată că Biblia furnizează informații precise, ce contrazic opiniile legate de caracterul fantezist și alegoric. Chiar dacă numeroase referințe biblice nu trec filtrul condițiilor științificității putem, totuși, descoperi dovezi ale adevărurilor enunțate cu mult timp în urmă, care au fost ocultate de transmiterea din generație în generație. Această ipoteză devine interesantă în spiritul lucrării de față având în vedere că apariția scrierii a apărut cu mult după ce primele civilizații s-au format și au contribuit la dezvoltarea umanității. O descoperire de aceste dimensiuni presupune o reflecție asupra adevărurilor uitate de-a lungul timpului, dar care ne arată că lumea în care trăim este mult mai mică decât suntem dispuși să credem. Diversitatea lumii contemporane este probabil o iluzie datorată depărtării de un filon unitar al umanității, într-un efort de afirmare a unei identități particulare, unice, definită prin criterii ce țin de formele lumii moderne.

Efervescența religioasă a generat o convergență a opiniilor, având în vedere ca Adam este menționat în iudaism, creștinism și islam. Studiul prezentat în prestigiosul ziar german conexează apariția templului de la Gobleki Tepe de transformările culturale ce au debutat cu 11000 de ani î.e.n., când populațiile umane au trecut de la viața nomadă de vânători și culegători la sedentarism, prin practicarea agriculturii. Înțelegem că apariția acestui templu este de fapt o piatră de hotar: oamenii care se deplasau în căutarea resurselor s-au stabilizat, iar construcția de temple avea rolul de a concentra întreaga viață comunitară. Cele mai vechi artefacte descoperite în acest site arheologic au o vechime de aproximativ 11000 de ani conform datării cu radiocarbon.

Cu o luciditate remarcabilă, K. Schimdt preciza că nu este nevoie să se excaveze întreaga suprafață, ci doar până se va înțelege semnificația site-ului. Lucrările se desfășoară în continuare, însă dimensiunile uriașe presupun un efort de lungă durată. De pildă, până în anul 2021 a fost excavată mai puțin de 5% din suprafața acestuia. Prin intuiție, arheologului german a semnalat prin această apreciere că dimensiunea descoperirii materiale trebuie să fie subsumată semnificației acesteia.

Căutarea semnificațiilor și explicațiilor a devenit principalul obiectiv al cercetărilor de la Göbekli Tepe. Dimensiunile sale uimesc prin faptul că această structură este anterioară prelucrării ceramicii, metalelor sau domesticirea animalelor. Mai mult, deși reprezentările antropomorfe nu sunt noi, existând picturi rupestre mult mai vechi, în cazul de față este vorba despre un limbaj simbolic exprimat într-un loc destinat divinației, cu alte cuvinte un loc sfânt pentru oamenii acelor vremuri. Teoria inițială a monumentelor religioase și arhitecturale care au apărut ca urmare a sedentarizării populației prin practicarea agriculturii, poate fi pusă sub semnul întrebării în cazul Göbekli Tepe: agricultura a fost stimulată de nevoia de a hrăni grupurile mari de oameni care se strângeau pentru a construi sau a se închina la templele deja construite 3, situație în care transformările socio-culturale au fost prioritare în modificarea sistemelor de producție și a creației tehnologice. De asemenea, vechimea de 11000 de ani contrazice și ideea că agricultura a fost practicată pentru prima dată în Levant (zonă ce cuprinde Iordania, Israelul și Siria, plasată la sud de Göbekli Tepe), după care aceasta s-a răspândit spre nord, acest complex sugerând că sensul extinderii practicării agriculturii este dinspre nord spre sud.

În întregul areal excavat nu au fost descoperite semne ale locuirii, ceea ce semnalează că întregul complex era destinat îndeplinirii funcțiilor religioase. În completare, Angela von den Driesch 4, expertă în arheozoologie a precizat că regiunea era un fel de „paradis” pentru populațiile de vânători-culegători, prin abundența vânatului, a pomilor fructiferi și a surselor de apă care au favorizat popasul și includerea în traseele de asigurare a resurselor de hrană. Urmele unor comunități sedentare se găsesc pe o rază de până la 160 km în jurul complexului de temple de la Göbekli Tepe, care are aproximativ 9 ha. Arheologul K. Schmidt a precizat că există cel puțin 20 de structuri ceremoniale aflate încă sub pământ, fapt care potențează misterul: complexitatea este surprinzătoare având în vedere că aparțin populațiilor de vânători-culegători, considerați incapabili în realizarea unor creații de o asemenea complexitate.

Alți cercetători au menționat că totuși trebuie luat în considerare că acesta era locuit de persoane care se ocupau cu divinația, îngrijirea și crearea elementelor de cult, iar absența urmelor locuirii se datorează probabil dispariției urmelor sau neexcavării acestora până în prezent. Misterul este completat și de simbolurile existente, în care sunt predominante vietăți „cu un aspect urât”, precum declară un cercetător de la Universitatea din Stanford referindu-se la simbolurile ce reprezintă păianjeni, scorpioni, șerpi, leoparzi, lupi, lei, vulturi etc. Prin lipsa simbolurilor feminine se concluzionează că ritualurile practicate nu erau destinate fertilității. Scopul ritualic era complex, sistematic și relativ extins: simbolistica de la Göbekli Tepe se regăsește și în alte situri arheologice: Jerf el-Ahmar în Siria și în locuri cu o vechime mai mică, precum Nevali Çori în Anatolia. Această reproducere a simbolurilor relevă rolul de centru religios cu influență asupra unui areal extins. Bineînțeles că sunt căutate dovezi ale adevăraților constructori având în vedere unicitatea complexului ceremonial și a lipsei de vestigii asemănătoare ce puteau aparține comunităților de vânători-culegători. Ideea de transfer tehnologic este o ipoteză probabilă, rezultată din anterioritatea construcției față de practicarea agriculturii.

Aceste vestigii istorice sunt importante pentru ca semnifică ideea de reîmprospătare permanentă a cunoștințelor istorice și deschid drumul unor noi explicații ce pot desluși întrebările legate de existența unui sens al evoluției umanității. Este uimitor faptul că asistăm la descoperirea consemnării în piatră a unor concepte religioase și sisteme ceremoniale preexistente, ceea ce presupune că dincolo de evoluția tehnologiei construcției sau exprimării artistice avem de-a face cu un sistem cultural, religios și social statornicit, răspândit într-un întreg areal geografic și care atrăgea populații numeroase de vânători-culegători. Cercetătorii contemporani își pot pune întrebări cu privire la factorul generator al unității comportamentale a populației și a funcțiilor pe care această structură o îndeplinea pentru întreaga regiune, întrucât, reamintim, sistemul religios sau divinatoriu exista înainte de realizarea construcției.

Ideea care se desprinde din informațiile de mai sus evidențiază faptul că la scara istoriei umanității avem de-a face cu o succesiune de transmutații biologice și culturale care a favorizat transmiterea de-a lungul generațiilor a unor principii inițiale ce se află la baza oricărei civilizații. Lumea globală actuală, caracterizată în termeni generali de estomparea diferențelor dintre societăți, ar putea fi înțeleasă drept o întoarcere la lumea arhaică, antediluviană, în care este plasat întregul creuzet al umanității. Prin compararea diferitelor religii constatăm că există similitudini remarcabile care elimină preconcepțiile legate de apariția unor civilizații diverse, cu identități proprii în arealuri geografice diferite și cu propriile direcții de evoluție. În fapt, descoperim asemănări uimitoare ale miturilor colectate din toate părțile planetei care vorbesc de fapt despre aceleași evenimente preistorice, afectate de-a lungul timpului de fenomenul derivei hermetice în urma căruia au suferit mutații de interpretare prin similitudinile favorizate de caracteristicile geografice, climatice sau evenimentele istorice. Adaptarea populațiilor ce au migrat între diferitele teritorii, condiționate de nevoia obținerii unor surse de supraviețuire, au dus cu ele propriile mituri și explicații ale originii lumii și a propriei proveniențe. Transmiterea din generație în generație a dus la instalarea unei adevărate amnezii de grup cu privire la sursele miturilor și legendelor care le-au definit cultura și comportamentul, rămânând în memoria colectivă doar formele descrise de mituri, umplute ulterior cu un conținut rezultat din propriile experiențe, ceea ce sugerează că la nivelul umanității avem de-a face cu un adevărat proces alchimic al transmutației culturale.

Astăzi, convenționalismul științific a orientat activitățile umane către principii ale unui prezent continuu, fără evaluarea consecințelor și urmărilor asupra viitorului. Ori poate că tocmai acesta este principalul pericol asupra căruia tema potopului este reluată în toate miturile preistorice și antice care s-au perpetuat până în timpurile noastre. Supraviețuitorii cataclismului natural (Potopul) care s-a petrecut pe Terra la sfârșitul ultimei glaciațiuni au anunțat revenirea unor perioade de bunăstare în urma intervenției divine (indiferent de numele zeităților cuprinse în miturile și legendele diferitelor culturi). Probabil că mesajul transmis de-a lungul timpului este tocmai bunăstarea realizată prin eliminarea a ceea ce ne separă în detrimentul a ceea ce ne unește, adică la starea spirituală a credinței în originea comună a umanității.