Scrisoarea

Această scrisoare este un document istoric de o valoare excepțională

Scrisoarea

Publicat pe 18 Octombrie 2025

Paul Ionescu

Din colecția Istoria Românilor

Romania

2025

Analiza istorică detaliată a scrisorii

Conținutul scrisorii

'Dragă Cornele, Sînt un vechi ascultător al „Metronomului în libertate” și ți-am trimes pînă acum trei scrisori, cea mai veche prin luna august, dar, după cum se vede, tu nu le-ai primit. După toate probabilitățile „greșiții” ăia de la cenzură le-au oprit. Da ce să-i faci, vorba românului: „omul dacă se naște prost, tot prost moare” așa că trebuie lăsați în pace oamenii „greșiți de natură” și incapabili să judece normal. Aceștia fiind constructorii socialismului, care parcă seamănă cu „acei calfe și zidari” ai lui Manole ce tot construiesc, dar nimic nu se înalță. Nu știu cît o să-i mai suporte societatea că unul mie mi-e greață numai că trebuie să mă gîndesc la ei.

Dar cred că nu va mai trece mult timp pînă „îi voi părăsi” și-i voi băga în aia mă-sii pe toți.

Și acum despre mine. Sunt de pe meleaguri argeșene, dar acum locuiesc în Transilvania. După cîte am auzit, și tu ești piteștean. Nu știu asta însă precis. Sînt elev la liceu, de n-aș mai fi! Poate ai aflat că acum se fac medii cu sutimi, adică aritmetic, cît iese iese, ne-au luat și dreptul la cele 50 de sutimi de care ne mai bucuram. Profesorii tot șperțari sunt: „dacă nu curge, pică”. Ședințe de UTC despre comportare și despre recunoștința noastră față de Partid. Nu înțeleg de ce pot fi atât de falși și de perverși oamenii. Dar frumusețea este economia politică pe care o facem.

Tot o minciună, o falsitate și o contrazicere de idei. Eu unul am început să mă amuz pe baza acestei cărți „sfinte”. Nu știu de ce, dar pe mine societatea asta evoluată a comuniștilor m-a făcut să-mi urăsc semenii. Aș mai avea multe de povestit, dar cred că tu cunoști la fel de bine ca și mine aceste lucruri. Te rog scuză-mi scrisul în toate direcțiile și urît, dar am făcut-o intenționat pentru deruta „adversului”.

Te rog, transmite-mi 3 cîntece. Primele două pentru colegii mei de clasă: 1) Reflections of My Life (The Marmalade) 2) Delanie and Bonnie and Friends – Comin Home și a treia pentru prietena mea din Pitești, Mariana: Je taime.

Urîndu-ți „la mulți ani” (adevărat că e cam tîrziu pentru aceasta) închei această scrisoare. Dacă se poate, te rog transmite cîntecele pe data de 5 februarie 1970. Te salută „BELFEGOR” și ca să știe cei din Pitești cine a îndrăznit să-ți scrie „OAIE” (o veche poreclă). Dacă oprești această scrisoare, comunist urît și bruiat (nebun), incult și criminal, te blestem să-ți moară nevasta și copiii. Sticlete prost.'

Această scrisoare este un document istoric de o valoare excepțională, oferind o perspectivă micro-istorică brută și necenzurată asupra vieții cotidiene și a stării de spirit a unei părți a populației românești, în special a tineretului, în România comunistă a anului 1970.

Analiza istorică detaliată a scrisorii

Scrisoarea este adresată lui "Cornel", gazda emisiunii „Metronomul în libertate”. Acesta este, cu o probabilitate cvasitotală, Cornel Chiriac (1942–1975), un celebru realizator de emisiuni de muzică pop și rock care a emigrat în 1969 și a devenit una dintre cele mai influente voci de la Radio Europa Liberă.

Scrisorile trimise la Radio Europa Liberă reprezentau un act de disidență și sfidare la adresa regimului. Postul era considerat inamic al statului, iar ascultarea și corespondența cu acesta erau fapte monitorizate și pedepsite de Securitate. Faptul că autorul a trimis anterior trei scrisori care nu au ajuns la destinație ("tu nu le-ai primit") confirmă existența unui sistem de cenzură și interceptare a corespondenței, cunoscut ca fiind foarte activ în epocă.

Solicitarea celor trei melodii (The Marmalade – "Reflections of My Life," Delanie and Bonnie – "Comin Home," și cel mai probabil "Je t'aime... moi non plus" de Serge Gainsbourg și Jane Birkin) ilustrează setea de cultură occidentală și de libertate artistică, care era în opoziție directă cu muzica și ideologia promovate oficial de Partidul Comunist Român (PCR).

Autorul își exprimă un dispreț profund și o ură viscerală față de activiștii și cenzorii regimului, pe care îi numește ironic „greșiții” și „oameni 'greșiți de natură' și incapabili să judece normal.” Aceasta reflectă eșecul propagandei de a câștiga adeziunea tineretului.

Referința la „acei calfe și zidari” ai lui Manole simbolizează sentimentul de futilitate și sacrificiu inutil sub socialism. Muncile și planurile cincinale comuniste (constructori ai socialismului) sunt echivalate cu mitul meșterului Manole, unde orice se construiește se dărâmă, sugerând că efortul național este irosit într-un proiect fără substanță reală.

Descrierea orei de economie politică ca fiind „o minciună, o falsitate și o contrazicere de idei” demonstrează eșecul îndoctrinării ideologice în școli. Elevul, în loc să asimileze propaganda, a dezvoltat un cinism lucid și un mecanism de amuzament pe baza cărții „sfinte” (manualul obligatoriu).

Cea mai puternică acuzație este cea personală: „societatea asta evoluată a comuniștilor m-a făcut să-mi urăsc semenii.” Această frază este o dovadă a coroziunii morale și a alienării existențiale generate de minciuna, ipocrizia și lipsa de etică impuse de sistem.

Mărturia despre introducerea mediilor „cu sutimi, adică aritmetic” și pierderea dreptului la cele „50 de sutimi” (rotunjirea notei) ilustrează intervenția statului până la cel mai mic detaliu al vieții școlare, percepută ca o încercare de a face viața mai grea elevilor.

Expresia „Profesorii tot șperțari sunt: 'dacă nu curge, pică'” este o dovadă directă a corupției endemice din sistemul de învățământ, unde unii profesori pretindeau șperț (favoruri, bani sau bunuri) pentru a oferi note bune. Proverbul popular folosit accentuează natura sistemică a acestei practici.

Participarea la „Ședințe de UTC despre comportare și despre recunoștința noastră față de Partid” arată mecanismul de conformism forțat al Uniunii Tineretului Comunist, perceput de elev ca fiind plin de oameni „falși și perverși.”

Autorul recunoaște explicit că încearcă să deruteze „adversul” (cenzura/Securitatea) prin „scrisul în toate direcțiile și urît.” Aceasta este o tehnică rudimentară de contrasupraveghere, menită să îngreuneze expertiza grafologică și identificarea autorului.

Scrisoarea este remarcabilă prin tonul său extrem de agresiv, vulgar și disperat, culminând cu un blestem adresat cenzorului în cazul în care scrisoarea este oprită. Acest limbaj sfidător și macabru („te blestem să-ți moară nevasta și copiii. Sticlete prost.”) subliniază riscul personal asumat și nivelul de furie și frustrare acumulate.

Utilizarea numelor de cod „BELFEGOR” (demon în demonologie) și „OAIE” (veche poreclă) servește ca metodă de identificare pentru apropiați (pentru cei din Pitești) și, în același timp, de anonimizare față de autorități.

Scrisoarea este o fereastră rară spre psihologia tineretului român în timpul Epocii de Aur timpurii a lui Ceaușescu. Ea este un rechizitoriu personal împotriva ipocriziei, corupției, cenzurii și alienării ideologice a regimului. Documentul dovedește că, în ciuda propagandei, nemulțumirea nu era doar pasivă, ci se manifesta printr-o rezistență culturală (prin muzică) și o opoziție verbală extrem de vehementă, canalizată prin singurul mijloc de comunicare liber: undele Radio Europa Liberă.